Adrian Paunescu, menestrel la poarta lui Dumnezeu

Din nou, drapelele sufletelor noastre sint in berna. Acum citeva zile, vecinul nostru de contem­pora­neitate, Adrian Paunescu, s-a mutat la infinit. Cind moare un poet, in cer se face liniste. Dumnezeu aprinde o stea, iar ingerii ii cinta versurile. Nemarginirea nu are hotare. Cind moare un poet, pamintul ramine sterp si trist. „Si simt, vai, simt ca voi pleca departe/ ca tot ce fac a si ajuns zadarnic,/ macar sa fiu, la propria mea moarte/ chemat ca inculpat si ca paharnic.“

Adrian Paunescu este luntrasul renascut din mitologia greaca, cel care se afla intre doua lumi. A realului si a visului, a sacrului si a profanului. Dar, ca orice lumina, luntrasul nu-si gaseste linistea nici intre oameni, nici intre ingeri. Dincolo de bine si de rau, de viata ori de moarte, despre Adrian Paunescu nu se poate vorbi decit la prezent. Rebelul din el nu-si gaseste linistea. Printre filtre zdrentuite, Adrian Paunescu stralumina de departe si condamna. Unii l-ar putea cataloga simplist: „poet de geniu si personalitate controversata“. Asta pentru ca, de cele mai multe ori, cind lipsa argumentelor nu-si cauta o matca mult mai agresiva, ea se rasfringe in verdicte taioase sau in ignoranta. Personalitatea lui Adrian Paunescu este discutabila numai din punctul de vedere al contemporanilor sai, nu si al consecventei pentru un ideal. Poate, peste multi ani, istoria ne va arata daca am avut sau nu dreptate.

Razboi atomic pentru Romania Mare
Multi l-au intrebat pe Adrian Paunescu de ce a ramas, dupa 1990, credincios ideologiei de stinga sau, mai in gluma, „fidel lui Castro“, asa cum s-a intimplat la o emisiune realizata, in urma cu multi ani, de Marina Almasan. Poetul a raspuns ca nu se poate schimba dupa cum bate vintul. Tatal sau, Constantin Paunescu, a fost liberal si a platit scump pentru convingerile sale. Dupa Revolutie, Adrian Paunescu a intrat mai intii in PSM, apoi in PSD, dar a ramas mereu un spirit liberal si o nuca tare, imposibil de inregimentat. Chiar si la tribuna parlamentului, a persistat in a fi acelasi orator care declama pe stadioanele pline pina la refuz, din perioada Cenaclului Flacara, „Te salut, tineret in adidasi, te salut, generatie in blugi!“... A crezut in ceea ce a facut, iar in perioada romantica a anilor ’80, noi, cei tineri, eram fericiti ca avem un frate mai mare, care poate spune cu voce tare ceea ce simteam cu totii si repetam obsesiv dupa el, fara teama ca putem fi loviti de nuiaua autoritatilor. Paunescu a salutat regimul comunist pentru ce s-a construit intr-o anumita perioada de deschidere, dar si-a manifestat disidenta prin cultura si prin nationalismul luminat. La inceputul anilor ’90, l-am intilnit prima oara, gratie prietenului nostru comun, marele actor George Mihaita. Poetul fusese parasit de amici, pentru ca, la „vremuri noi“, nu mai dadea bine sa te urci in aceeasi „Birca“ alaturi de Adrian Paunescu. Intr-un voiaj petrecut la Chisinau, aveam sa aflu ca mai mult il pretuiau fratii de peste Prut. Ei i-au inteles mai bine idealul. Totusi, in vara acestui an, a fost primit in rindurile Academiei Romane, ca un semn tirziu de recunoastere. „Daca stiam ca sint facut din molecule, ma zbateam sa ajung razboi atomic“, scria in poezia Copilarie nestiutoare. Adrian Paunescu a devenit razboi atomic, pentru ca nationalismul luminat si rezistenta prin cultura au ajutat la spargerea frontierelor spirituale si chiar fizice dintre Romania si Moldova-sora, lucru pe care nu l-au folosit politicienii „de meserie“. Unirea cu Republica Moldova trebuie facuta pe plan spiritual, iar guvernele si creatorii trebuie sa lucreze impreuna sau, mai exact, in oglinda.

De la patru pachete de tigari pe zi la abstinenta totala
Adrian Paunescu era inspaimintator. Avea o blin­dete feroce, cu care isi macina interlocutorul. Cu patima si cu constiinta impacata. In spatele privirii agere se ascundea un teribil simt al umorului, dar si candoarea unui copil. Dulceata parsiveniei olteanului genial... In urma cu mai multi ani, am mers in vizita la redactia revistei Flacara lui Adrian Paunescu. Pe perete era lipit un afis, pe care statea scris: „Tutunul dauneaza grav sanatatii! Aici nu se fumeaza!“. Un prieten comun, scriitorul si gazetarul Gelu Negrea, amic al tigarilor parfumate, a modificat putin textul, intr-atit incit sa-i schimbe sensul: „Aici, nu! Se fumeaza!“. Ei bine, patronul Adrian Paunescu nu a reactionat deloc agresiv, ba din contra. In timp ce toti ziaristii fumau ca turcii, „mogulul“ le soptea pe un ton molcom: „Va rog, lasati tigarile! Va fac rau… V-o spune unul care a renuntat la patru pachete pe zi“.

Fanus Neagu: „Paunescu n-are timp sa capieze, stind intr-un picior“
Opera cea mai de pret a gazetarului Adrian Paunescu ramine insa revista Flacara. Acolo s-a creat o pleiada de jurnalisti de top, incisivi, dar cu bun-simt. Horia Patrascu, Eugen Seceleanu, Nicolae Cristache, Tudor Octavian, Dumitru Eliade, Ilie Purcaru, Carmen Dumitrescu, Ovidiu Ioanitoaia, Dumitru Graur, Razvan Barbulescu…. Doar citeva nume de gazetari care, in acel context publicistic, au cultivat reportajul, gen jurnalistic-literar neglijat, din nefericire, astazi, cind presa romaneasca s-a trezit invadata de scribi fara talent si de analfabeti cu masterat. „Insusi Paunescu are un cult pentru reportaj. De la Birca la Viena nu este doar un volum de reportaje, situat ca stil undeva intre Geo Bogza si Brunea Fox, ci un film care se deruleaza viu in ochii privitorului. Dar iata ce scria despre aceasta carte un alt urias, Fanus Neagu: „Poet al fluientelor de liliac in girle de piatra rara, al brumelor de bronz, al caderii in ranile dorului si in hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare si de razvratire, Adrian Pau­nescu intra intre hotarele prozei prin vijelia reportajului. El nu se strecoara sub cer, ci tiraste cerul dupa el si putin ii pasa daca lumea il aplauda sau il injura, el vrea sa rastoarne si sa cladeasca si n-are timp sa capieze, stind intr-un picior…“.

„Nu va fie frica, nu deveniti cenaclu fara mine!“
Fara indoiala, obsesia lui Paunescu s-a numit Cenaclul Flacara. Aici s-a nascut si el, ca personalitate, aici a ca­patat forta si tot aici numele sau a devenit subiectul controverselor care vor dainui inca decenii. „Fla­cara“ i-a readus pe tineri unul linga celalalt, intr-o epoca in care romanii nu mai erau solidari cu ei insisi si ii unea doar ura fata de regimul totalitar. La Cenaclu era ca la Woodstock. Se cinta Manifest pentru sanatatea pamintului, dar si Totusi iubirea. In 1985, prevalindu-se de incidentele care au avut loc la concertul de la Ploiesti, survenite in urma unei pene de curent si soldate – din cite se pare – cu citeva victime, Ceausescu a luat decizia de a intrerupe drumul Cenaclului Flacara, cu toata opozitia fiului sau, Nicu, un apropiat al poetului. Dupa acest episod controversat, Paunescu a fost trecut pe linie moarta. Semnele de intrebare persista si azi, dar Paunescu ramine un invingator. Si soldatului de la Maraton i-a lipsit aerul, ca sa mai poata anunta si cit a costat victoria... Aici insa, amintesc de un alt episod, petrecut pe platourile de filmare ale unei televiziuni. Eram acolo si l-am auzit pe poet rabufnind la adresa unei tinere realizatoare, care ii reprosa ca recita prea mult, iar cintaretii de muzica folk care-l acompaniau tocmai isi intrasera in mina. „Nu va fie frica, nu deveniti cenaclu fara mine!...“

Stelian Tanase: „E ciudat ca nu a fost publicat raportul incidentelor de la Ploiesti“
In general, oamenii s-au obisnuit sa emita verdicte, iar lumea se imparte trist, intre aliati si adversari. Am apelat la doi „neutri“. Reputatul politolog Stelian Tanase s-a aratat placut surprins de provocarea noastra: „Nu am frecventat aceleasi cercuri cu Paunescu, dar i-am studiat traiectoria inca de cind eram licean. Ii citeam poemele rebele din Romania literara si ma bucuram. Ulterior, a disparut si a plecat in America. Apoi, s-a intors si a preluat Flacara. Dupa 1990, mi-a reprosat de citeva ori ca nu-l invit la emisiuni... N-am mers niciodata la Cenaclu, dar mi-a atras atentia episodul de la Ploiesti. Se spune ca au existat morti, raniti, dar nimeni n-a facut publice rezultatele investigatiei, iar acest lucru mi se pare suspect. Poate ca la partid a fost depus un raport, dar nu a fost publicat nici pina astazi…“.

Emil Hurezeanu: „In ultimele luni, trimitea sms-uri despre supravietuire“
Nici Emil Hurezeanu nu se gasea printre apropiatii lui Adrian Paunescu, dar nici in tabara adversarilor acestuia. „Vorbim despre un poet inconfundabil, tumultuos, interesant. Energia sa creatoare a fost evidenta, chiar si in faza complicitatii cu epoca intunecata a regimului Ceausescu. Din acest motiv, nu l-am putut intelege. In perioada de inceput a Cenaclului, una de liberalism, de revitalizare a culturii nationale, Paunescu a avut un rol imens. A fost unul dintre protagonistii culturii publice, un mentor al tinerei generatii de scriitori. Dupa 1990 a dat dovada de consecventa, chiar daca a propagat un socialism intir­ziat. L-am admirat pentru ca purta un mesaj de conciliere, spre refacerea rindurilor si astuparea transeelor. In ultimele luni, ne trimitea sms-uri cu mesaje referitoare la supravietuire, la consens, lucruri de care are nevoie fiecare societate“, spune, melancolic, Emil Hurezeanu. Adrian Paunescu a dus un razboi troian cu sine insusi. Poate fi acuzat, dar in spatele robei procurorului ramine mereu binecuvintarea ingerului.

Avertismentul Constantei Buzea
Paunescu a fost discret in privinta vietii sale amoroase. Si totusi, in jurnalul sau, publicat in vara acestui an, prima sotie a artistului, poeta Constanta Buzea, nu are deloc cuvinte de lauda la adresa comportamentului conjugal al fostului sau sot. Mai mult decit atit, imi amintesc ca, intr-o perioada in care ma ocupam de pagina de poezie a unei publicatii pentru tineret, doamna Buzea ma sfatuia: „Sa nu ai niciodata incredere in omul Adrian Paunescu. Poetul este genial, dar cei din preajma lui sint nevoiti sa traiasca in infern…“. Cuvintele m-au infiorat. Poate ca dinsa are dreptate, in fond i-a fost sotie si i-a daruit doua giuvaieruri, copiii Ioana si Andrei… Juna Ana Maria, comoara familiei Paunescu, este rodul iubirii dintre poet si actuala sa sotie, Carmen.

Versuri dictate in timpul partidelor de sah
Fostul ministru de externe al Romaniei, domnul Stefan Andrei, mi-a vorbit deseori despre pasionatul jucator de sah Adrian Paunescu. Ei bine, aveam sa mai aud o istorie antologica, avindu-l ca personaj principal pe poet. In timp ce juca sah cu un prieten, l-a chemat pe folkistul Cristi Buica si a inceput sa-i dicteze versuri in timp ce muta piesele. A doua zi, versurile „aruncate“ linga tabla cu patratele devenisera poezie, iar poezia devenise cintec… 

Ultima petrecere
20 iulie 2010. Desi multi au pedalat pe ideea bolii sale, poetul Adrian Paunescu si-a serbat ziua de nastere, alaturi de prietenii apropiati. La masa s-a servit si vin, dar mai ales spirit. Curtea casei din Dionisie Lupu era plina. Rude, prieteni, scriitori, jurnalisti... Lume pestrita. Ovidiu Ioanitoaia, Adrian Cioroianu, Corina Dragotescu, Victor Ciutacu, Alex Stefanescu... Fostii ministri Nicolae Vacaroiu si Florin Georgescu nu si-au uitat vechiul prieten, chiar daca acesta a parasit PSD-ul, iar Gelu Voican Voiculescu n-a mai pus la cale inca o revolutie. Dorel Visan a recitat, sublim. Paunescu era intre prieteni. „S-au dat deoparte cu sfiala/ Multimea toata murmura/ Vazindu-i hainele de gala/ Sa ne traiesti, Maria Ta!“. A fost ultima petrecere cu fast, inchinata in cinstea prietenilor, la care Adrian Paunescu a mincat numai salata si a baut doar apa.

Vizitele lui Mircea Beuran, la ceas de noapte
Poetul suferea de multi ani de diabet, iar rezultatele analizelor recente demonstrau ca are mari probleme la ficat. Slabise aproape 30 de kilograme, iar in urma cu o saptamina a fost internat in stare grava. Medicul Mircea Beuran, seful Sectiei Chirurgie din cadrul Spitalului de Urgenta Floreasca, ne-a precizat: „Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi doctori. Sotia si fiica poetului, care ma cunosc de multi ani, m-au rugat sa vin sa il vad, crezind ca-l pot convinge sa se interneze. El se saturase sa mearga la spital. Scenariul prevazut era ca prezenta mea sa fie absolut ­inopinata, ca o vizita la ceas de noapte, pe la ora 22.00, batind la poarta pentru simplul motiv ca am zarit o lumina la geam. L-am gasit in stare critica, abia respira. I-am explicat barbateste ca timpul este foarte scurt pentru a mai sta la povesti. Asa cum a gasit rima in toate, asa trebuia sa regaseasca dorinta de a trai. Miercuri-noapte a suferit un stop cardiac, l-am resuscitat, dar riscurile au ramas. Veneam seara sa-l inveselesc, dar ma intreba de procedurile medicale, pe care nu le intelegea. Totusi, era suficient sa ii reciti un vers dintr-o poezie de-a sa, ca imediat o spunea pe toata...“

In loc de epilog
Poetii pronunta de multe ori in viata cuvintul „adio“. Insa, la un moment dat, acest cuvint se brodeste cu realitatea. Poetii spun de multe ori in viata vorbe misterioase pe care noi le consideram gratuite, nu le intelegem, dar care capata semnificatii si inteles profund. Poetii spun de multe ori in viata cuvinte profetice, care intr-o buna zi se implinesc. La ora la care scriem aceste rinduri, destinul lui Adrian Pa­unescu a fost pecetluit. Uriasul se inde­parteaza pina ramine in zare, stralucitor, ca o miniatura de fildes si ne sopteste: „Am regimul avioanelor: ori stau, ori zbor. Nu pot merge…“

„Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem”
Personajul nostru definea simplu arta poetica: „Sa te afli in stare de iubire cu poporul tau”. „Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem”, nu-i asa? Blestemul de a fi ignorat de multi dintre confrati. Poa­te, uneori, pe merit. Chiar daca a fost antipatizat de o mare parte a scriitorimii romane de azi, Paunescu si-a ajutat multi prieteni. Spre sfir­situl anilor ’70, poetul Aurelian Titu Dumitrescu incerca sa publice un volum, dar se lovea de lipsa banilor sau de refuzurile constante ale editorilor. Si-a luat inima in dinti si a batut la poarta lui Paunescu. Si-a spus pasul cu sfiala, dar raspunsul a venit taios. „Ce cauti, domnule, la mine? Du-te si munceste! Nu am timp de asa ceva!“, a tunat Paunescu. Aurelian a plecat ochii si a facut cale intoarsa. Numai ca, surpriza! Pe hol, l-a intimpinat secretara maestrului: „Dom­nule Du­mitrescu, Adrian Paunescu va daruieste acest plic cu 5.000 de lei, ca sa va publicati cartea…“. Poe­tul militant din Birca nu a privit lumea contemplativ, ci cu implicare.

„Fotbalistul Paunescu merita injurat!“
Este de notorietate faptul ca Adrian Paunescu juca fotbal, pina cind boala nu i-a mai permis, si adora „sportul-rege“. A compus imnurile Universitatii Craiova, pe care tot el a botezat-o „Campioana unei mari iubiri“ si a cintat in versuri Rapidul. Era insa si un jucator excelent. Uneori cam agresiv, e drept… Cindva, la Turnu Severin, inainte de un spectacol pe care urma sa-l sustina la Orsova, poetul si ceilalti componenti ai echipei Cenaclului au incins un meci cu localnicii, pe Stadionul Municipal. La un contact mai dur, unul dintre adversari l-a injurat. „Bardul“ s-a infuriat, dar seara, la spectacol, a surprins asistenta: „Astazi, un severinean m-a insultat! Dar nu l-a injurat pe poetul Adrian Paunescu, ci pe fotbalistul cu acelasi nume, care merita acest lucru!...“. Mai tirziu, „fotbalistul“ a moderat chiar si un talk-show pe teme fotbalistice. L-a convins pe Hagi sa revina la echipa nationala, dar nu banuia ca acelasi Hagi avea sa conduca puciul care a dus la debarcarea selectionerului Piturca. M-am nimerit in studio, cind Paunescu l-a aparat pe selectioner. Modul in care realizatorul conducea discutia nu era unul agresiv. Facea apel doar la argument. Era abil, nu iscoditor. Un intelept al intrebarii…
de Andrei Dicu - 2071 afisari
 
         
 
4.3 - 3 voturi